Oferte Cazare - City Break Toulouse, Midi Pyrenees, Franta 🌆 2024

Cazare - City Break Toulouse 2024

   Toulouse este un oraș din sud-vestul Franței . Orașul a fost fondat în antichitate, iar în perioada romană s-a dezvoltat sub numele de Tolosa. Între anii 419-507 a fost capitală a vizigoților, iar în anul 508 a fost capturat de Clovis I. În anul 721, orașul a fost supus unui asediu din partea sarazinilor. În acest timp era unul dintre cele mai importante orașe ale regatului carolingian Aquitania, iar după 778 a devenit reședința comitatului feudal Toulouse . În secolul al  XIII-lea, în oraș a fost construite multe lăcașuri de cult și o universitate. Cele mai importante lăcașuri de cult medievale din oraș sunt: Catedrala Gotică Saint-Étienne, Bazilica Romanică Saint-Sernin și Église des Jacobins.

Citeste mai mult

City Break Toulouse 2024 face parte din regiunea Midi Pyrenees din Franta.

In Toulouse sunt 5 hoteluri, din care un hotel de 5 stele, un hotel de 4 stele, un hotel de 3 stele, un hotel de 2 stele, un hotel de o stea.

Filtre City Break Toulouse 2024

Filtreaza hotelurile din Toulouse pe baza numarului de stele:

Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Toulouse, sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

Petreceți un sejur în Toulouse, Orașul Roz

   Catedrala Sfântul Ștefan din Toulouse este un lăcaș de cult romano-catolic, situat în centrul orașului. Aceasta a dat numele cartierului ce o înconjoară. Nu se cunosc cu exactitate originile catedralei, fiind menționată documentar pentru prima dată în anul 1071, când episcopul Isarn s-a hotărât să reconstruiască lăcașul de cult care era în ruine. Arhitectura catedralei este cu totul deosebită, deoarece cuprinde elemente din mai multe stiluri și perioade. Catedrala a fost supusă în nenumărate rânduri modificărilor, renovărilor și reconstrucțiilor, încât este supranumită Catedrala Neterminată. Catedrala se face remarcată în special datorită celor două părți distincte ale sale, o parte a sa fiind construită în stil gotic sudic, iar partea din spatele navei centrale este construită în stil gotic radiant. Turnul Clopotniță datează din secolul al XVI-lea și adăpostește 17 clopote. Orașul Toulouse găzduiește numeroase clădiri care datează din secolele XVI-XVII. Acestea au fost construite de negustorii prosperi din oraș, sunt vopsite în nuanțe pastelate, iar în prezent adăpostesc unele dintre cele mai fermecătoare hoteluri din oraș. În secolul al XVII-lea a fost finalizat Canalul Midi, care leagă Toulouse de Marea Mediterană. În anul 1996, acesta a fost desemnat sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Arhitectura orașului Toulouse a fost pentru mult timp caracterizată de clădiri construite din cărămizi roșii. Cele mai degradate zone din centrul vechi au fost complet demolate și au fost înlocuite cu un centru comercial modern, care este situat în antiteză cu clădirile istorice din oraș.

poza Petreceți un sejur în Toulouse, Orașul Roz

  Orașul Toulouse s-a dezvoltat vertiginos din punct de vedere comercial în secolul al XIX-lea, odată cu apariția căilor ferate. Datorită așezării sale geografice, Toulouse este un centru comercial între Marea Mediterană și Bazinul Aquitaniei. Pe lângă istoria sa, orașul Toulouse este cunoscut și drept capitala spațială a Europei, de aceea nu puteți rata șansa de a vizita La Cité de l´Espace. Aici, turiștii vor putea admira replici ale celebrei Rachete Aeriene 5 și a stației spațiale MIR. Tinerii vor fi cu siguranță încântați să testeze simulatoarele de realitate virtuală, astfel încât, măcar pentru puțin timp, se vor putea simți precum astronauții.

    Nu puteți vizita Toulouse fără a vizita și Place du Capitole, care trece drept cea mai fotogenică zonă a orașului. Piața este imensă și extrem de frumoasă, făcându-se remarcată datorită fațadei de cărămidă roșiatică. Nu trebuie să vă mulțumiți doar a admira piața din exterior, ci puteți explora și clădirile sale, care sunt o demonstrație de grandoare și bun gust. Una dintre cele mai spectaculoase clădiri de pe cuprinsul Place du Capitole este Salle des Ilustres, care în anul 1994 a fost desemnată ca fiind Monument Istoric. Orașul Toulouse este supranumit La Ville Rose (Orașul Roz). Orașul a primit acest supranume datorită fațadelor din cărămidă roșie. În funcție de momentul din zi, clădirile capătă nuanțe diferite, ceea ce îi oferă orașului un farmec aparte.  În ciuda modernizării sale, Toulouse a păstrat multe dintre aceste clădiri, care sunt o dovadă vie a faptului că în perioada medievală și modernă, Toulouse era un oraș prosper. Le recomandăm turiștilor să viziteze Hôtel Assezat, care este o emblemă arhitecturală a orașului.

poza Petreceți un sejur în Toulouse, Orașul Roz

  Un sejur în Toulouse poate fi și o adevărată experiență culturală. În acest sens, puteți vizita muzeele de pe cuprinsul său. Turiștii vor fi surprinși de unicitatea și originalitate acestor colecții. Spre exemplu, în cadrul Musée des Abattoires, veți putea admira una din picturile lui Picasso. În cazul în care Picasso nu este printre artiștii tăi, atunci puteți vizita Musée des Augustins, un muzeu dedicat artelor frumoase.

  Sejurul în Toulouse poate fi extrem de relaxant, iar pentru aceasta puteți să optați și pentru o plimbare de-a lungul râului Garonne. Râul traversează întreg orașului, iar de-a lungul timpului s-a transformat într-o adevărată atracție a sa. Malurile râului Garonne sunt perfecte pentru a admira apusul soarelui, pentru a face jogging, pentru o plimbare și poate pentru ca pur și simplu să vă relaxați. Toulouse este genul acela de destinație de vacanță care se potrivește de minune celor care iubesc să petreacă timpul în natură. Toulouse se mândrește cu o mulțime de parcuri și grădini, unde vizitatorii se vor putea relaxa, vor putea citi sau vor putea face sport. Familiile cu copii vor putea  să viziteze Jardin de Compans Caffarelli, unde au fost amenajate locuri de joacă pentru copii, precum și o grădină japoneză. În cazul în care călătoriți alături de persoana iubită nu puteți rata Jardin des Plantes.

 

poza Petreceți un sejur în Toulouse, Orașul Roz