Oferte Cazare - Munte Colmar, Rhone Alpes, Franta la hoteluri de 3* stele 🌄 2025

Cazare - Munte Colmar la hoteluri de 3* stele 2025

Hotelurile de 3 stele din Colmar ofera oaspetilor sai, de regula, un nivel ridicat de confort. Unitatile de cazare cotate cu 3 stele sunt situate, de cele mai multe ori, in apropierea statiilor taxi sau a statiilor de transport in comun. In cazul in care unitatea de cazare din Colmar numara mai mult de trei etaje, aceasta trebuie sa puna la dispozitia oaspetilor sai si lifturi. Turistii cazati in hoteluri de 3 stele vor beneficia de camere dotate cu baie proprie, TV, telefon, birou, curier, oglinda, spatiu pentru depozitarea bagajelor, uscator de par, si masa de cafea. Aceste facilitati pot varia de la hotel la hotel. Dimensiunea camerelor din Colmar poate varia in functie de numarul de paturi, insa, de regula, au in jur de 14 mp. Personalul de la receptia hotelurilor de trei stele trebuie sa vorbeasca cel putin o limba de circulatie internationala.

Munte Colmar la hoteluri de 3* stele 2025 face parte din regiunea Rhone Alpes din Franta.

In Colmar sunt 2 hoteluri care au 3* stele. Puteti vedea aceste hoteluri de 3* stele mai jos.

Vezi hoteluri Colmar

Filtre Munte Colmar la hoteluri de 3* stele 2025

Filtreaza hotelurile din Colmar pe baza numarului de stele:

    Mai jos puteti gasi hoteluri de 3* stele in Colmar pentru anul 2025

    Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Colmar de 3* stele , sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

    Sejur în Colmar - Descoperiți farmecul orășelului pitoresc

        Înainte de a porni în vacanță, fiți siguri că aveți un aparat foto sau un telefon performant și suficientă memorie, deoarece, oriunde veți merge, veți da peste o grămadă de locuri fotogenice, pe care ar fi și păcat să nu le imortalizați. Casele de pe malul apei sunt vopsite în nuanțe pastelate, au obloane de lemn, care parcă îi protejează pe locuitorii lor de ochii curioșilor, iar pentru ca decorul să fie și mai fotogenic, la ferestrele lor sunt plasate jardiniere cu flori multicolore. Sejurul în Colmar nu trebuie planificat pas cu pas, ci puteți să fi spontani. E suficient doar să luați la pas străduțele pietruite și întortocheate și veți fi uimiți de frumusețea care vă înconjoară.  Unele clădiri din Colmar sunt pictate cu foarte mult gust și sunt decorate cu felinare, ceasuri suspendate și alte astfel de obiecte. Sunt însă și localnici care și-au dorit să fie originali, astfel că au agățat pe fațadele locuințelor biciclete, scaune și alte obiecte ciudate.  Cert este că în Colmar, casele nu sunt doar spații de locuit, ci sunt adevărate opere de artă. Colmar este fermecător în timpul anotimpului cald, dar este la fel de vesel și colorat și în timpul iernii, mai ales în preajma Sărbătorilor de Iarnă, când fațadele locuințelor și locurile publice din oraș sunt decorate cu tot felul de luminițe, fundițe, crengi de brad și alte decorațiuni. În plus, pe străzile orașului sunt dispuse tarabe, de unde turiștii vor putea cumpăra dulciuri, băuturi calde, decorațiuni și altele.

    poza Sejur în Colmar - Descoperiți farmecul orășelului pitoresc

       Printre căsuțele pitorești, în Colmar veți descoperi și o serie de magazine cochete cu produse autohtone, printre care cele mai populare sunt ciocolata și vinul. Orășelul francez este popular și datorită antichităților și operelor de artă pe care le găzduiește.  Orașul nu stă deloc rău nici la capitolul cafenele și restaurante. Cât privește cazarea, recomandările noastre sunt: Hotel Campanile Dole, Hotel Kyriad Colmar Cité Admin, Hotel Kyriad Gueret, Ptit Dej Le Colbert Hotel etc.

         În timpul sejurului în Colmar, turiștii vor putea vizita și câteva muzee, precum Muzeul Jucăriilor și Muzeul Bartholdi, care funcționează în casa natală a artistului local Frederic-Auguste Bartholdi. Bartholdi este celebru deoarece este cel care a proiectat Statuia Libertății. De altfel, o replică în miniatură a statuii este dispusă pe drumul ce leagă Colmar de Strasbourg.  Recomandăm turiștilor să viziteze și Biserica Sf. Martin, un lăcaș în stil gotic, care se face remarcat datorită acoperișului din țiglă multicoloră și vitraliului din secolul al XIII-lea. În topul celor mai frumoase construcții din Colmar se situează și Casa Pfister. Clădirea este mărginită de un balcon de lemn, iar pe fațada sa este dispus un turn octogonal. Koïfhus este fosta vamă a orașului și poate ar merită să îi acordați și ei puțină atenție.  Este o adevărată provocare să descoperiți o clădire urâtă sau o clădire banală în Colmar, dar adevărată frumusețe a orașului este Quai de Poissoniers, zonă care este supranumită Mica Veneție. Aici, privirile vă vor fi încântate de șirul nesfârșit de case cu fațade în nuanțe pastelate de roz, verde, albastru și galben.  În trecut, Mica Veneție era locul în care se întâlneau negustorii din oraș, care își transportau mărfurile de-a lungul râului Lauch. O legendă spune că negustorii își vopseau casa în funcție de domeniul de activitate. Prin urmare, dacă erai pescar trebuia să-ți vopsești casa albastră, măcelarii trebuiau să aibă casa roșie și tot așa. Interesant este faptul că aceste culori se păstrează și astăzi intact. Pentru a vă putea admira din plin farmecul orașului Colmar, puteți să optați pentru o plimbare cu barca pe canalele din oraș. Apa de pe aceste canale este extrem de puțin adâncă, astfel că se folosesc bărci cu fundul plat. Bărcile pleacă de pe Podul Saint Pierre, o excursie durează în jur de 30 de minute și costă doar câțiva euro. Turiștii care doresc să petreacă un sejur în Colmar se vor putea bucura și de excursii către Strasbourg și Paris. Unii turiști aleg să petreacă doar o singură zi în Colmar, dar sunt și turiști care sunt atât de încântați de el încât rămân în oraș 2-3 zile. Sfatul nostru este să petreceți măcar o noapte în oraș, deoarece odată cu lăsarea serii Colmar este cu totul fermecător și romantic.

    poza Sejur în Colmar - Descoperiți farmecul orășelului pitoresc

        Nu există perioadă în care să nu se merită să vizitați Colmar, însă cei mai mulți turiști aleg să călătorească aici în timpul verii, când temperaturile se situează între 20-25 grade Celsius.  În această perioadă au loc și Festivalul Internațional Colmar și Târgul de Vinuri din Alsacia. Colmar este deosebit de popular și în lunile noiembrie-decembrie, perioada în care se organizează târgurile de Crăciun. În ianuarie și februarie, orașul este ceva mai liniștit, dar vizitatorii săi vor avea șansa să vadă Mica Veneție îmbrăcată în zăpadă, iar contrastul dintre albul pur și nuanțele pastelate ale caselor este deosebit de frumos. Primăvara și toamna temperaturile se situează între 16-20 grade Celsius, însă e posibil să aveți parte de zile ploioase.