Sejur Bordeaux: Ce atracții turistice se merită să vizitați
Turiștii care plănuiesc un
sejur în Bordeaux vor putea alege să viziteze o mulțime de atracții turistice. E
posibil ca un simplu sejur să nu fie de ajuns pentru a descoperi toate
atracțiile orașului, însă părerea noastră este că ar trebui să începeți cu cele
mai importante. Place de la Bourse (Piața Bursei) este un adevărat simbol al
orașului Bordeaux și, de-a lungul secolelor, a jucat un rol primordial în
dezvoltarea economică a orașului. Piața datează din secolul al XVIII-lea și a
fost nevoie de circa 20 de ani pentru ca aceasta să fie amenajată. Încă din
anul 1720, s-a luat în calcul construirea unei piețe, care să rupă zidurile
medievale ale orașului. Piața a fost proiectată de către Jacques Gabriel,
primul arhitect a lui Ludovic al XV-lea. Piața avea formă dreptunghiulară,
fiind încadrată de o serie de clădiri cu istorie, așa cum sunt Hôtel des Fermes
și Hôtel de la Bourse. Inițial, în centrul pieței era dispusă statuia regelui
Ludovic al XVI-lea, care a fost mai apoi înlocuită cu o statuie a lui Napoleon
Bonaparte. Începând cu anul 1869, Place de la Bourse găzduiește Fântâna celor
Trei Grații. Aceasta este extrem de apreciată de către turiștii din întreaga
lume, mulți dintre ei alegând să o fotografieze și apoi să o împărtășească cu
prietenii de pe rețelele sociale.
Turiștii care aleg să
viziteze orașul Bordeaux nu au cum să rateze Catedrala Sfântul Andrei. Catedrala
a fost construită între secolele XII- XIV și reprezintă cea mai impresionantă
construcție religioasă din oraș, deși nu se ridică la nivelul lăcașurilor de
cult din regiunea pariziană. Catedrala se face remarcată mai cu seamă datorită
clopotniței sale de sine stătătoare. Aici s-a oficiat căsătoria dintre Eleonora
de Aquitania și Ludovic al VII-lea, precum și cea dintre Ana de Austria și
Ludovic al XIII-lea. Catedrala avea să cunoască o perioadă de decădere în
timpul Revoluției Franceze, când a fost utilizată pentru a depozita furajele.
În plus, în secolul al XIX-lea, ea a fost victima unui incendiu devastator. Astfel,
mobilierul său a fost în totalitate distrus și a trebuit să fie înlocuit cu cel
a unor alte lăcașe de cult. Catedrala a
fost restaurată în anul 1801, dar a avut nevoie de mai mult de 30 de ani pentru
a-și reveni la farmecul de altădată. Turnul său a început să joace din nou rolul
de clopotniță în anul 1852. Turiștii vor putea vizita această comoară arhitecturală
de miercuri până sâmbătă, între orele 14.30-17.30.
Podul de Piatră este cel mai
vechi pod rutier din Bordeaux, până la construcția sa, râul putea fi traversat
doar prin intermediul bărcii. Podul a fost construit la mijlocul secolului al
XIX-lea, traversează râul Garonna, măsoară 487 metri lungime și numără 17
arcade. Podul a fost construit din dorința lui Napoleon I și a fost inaugurat
în anul 1822.
Marele
Teatru din Bordeaux este o adevărată minune arhitecturală. Construcția sa a debutat
în anul 1733, sub supravegherea arhitectului parizian Victor Louis. A fost nevoie de 7 ani pentru ca teatrul să
fie finalizat, astfel că în anul 1780, pe scena sa jucându-se tragedia Athalie.
Teatrul din Bordeaux este atât de spectaculos încât a constituit o sursă de inspirație
pentru arhitectul Charles Garnier, care a proiectat mai apoi Opera din Paris
după un design similar. Văzut din exterior, teatrul se asemănă cu un templu
roman, mai ales fiindcă fațada sa este înfrumusețată de 12 coloane corintice.
În partea superioară a fiecărei statui este dispusă o sculptură care le înfățișează
pe cele 3 zeițe și pe cele 9 nimfe ale antichității grecești. Sala de spectacol
a teatrului poate găzdui până la 1114 persoane, iar accesul către sală se face
prin intermediul unei scări extrem de elegante. În timpul sejurului în
Bordeaux, turiștii vor putea vizita și Muzeul de Arte Frumoase, care găzduiește
una dintre cele mai mari galerii de artă provincială din Franța. Vizitatorii
vor putea admira operele unor artiști celebri, precum Van Dyck, Titian,
Reubens, Delacroix, Chardin și alții. Aflați în Bordeaux, nu puteți rata Porte de Cailhau. Poarta
datează din anul 1495 și este cea mai veche dintre fostele porți ale orașului
medieval.
Printre
cele mai importante atracții turistice ale orașului Bordeaux se situează și
Bazilica Sfântul Mihail. Bazilica are o arhitectură în stil flamboyant, a fost
construită între secolele XIV-XVII și este cea mai mare bazilică din oraș.
Turla sa măsoară nu mai puțin de 114 metri înălțime, ceea ce face ca bazilica să
fie a doua cea mai înaltă construcție religioasă din Franța. Turiștii pot profita
de șederea în Bordeaux pentru a vizita și Muzeul Vinului și al Comerțului. Acest
muzeu este situat în zona veche a orașului Bordeaux și vă va oferi o experiență
autentică. Vizitatorii săi vor putea afla povestea vinului de Bordeaux și se
vor putea bucura și de o degustare a acestuia.